Poți să uiți de bilet pe STB: cum plătești direct cu cardul sau telefonul

de: Răzvan Băltărețu
26 05. 2020

STB ajunge în lumea bună și trece la plata contactless. Vei putea uita de bilet sau de plata prin SMS. Proiectul de acum presupune că poți achita călătoria direct cu cardul, telefonul sau ceasul pe care ai servicii de plată contactless.

„Vești bune pentru bucureșteni! De acum puteți plăti călătoria direct în autobuzele din Capitală, cu orice card contactless, telefon sau smartwatch. Soluția de plată este implementată de Societatea de Transport București și BCR, în parteneriat cu Mastercard și Visa”, a transmis BCR pe pagina de Facebook.

Deocamdată, din nefericire, serviciul e funcțional pe liniile expres (780, 783 și 784). Dar în următoarea lună ar trebui ca acesta să fie extins către celelalte linii și să ai opțiunea de-a te urca și plăti direct în autobuz, tramvai sau troleibuz.

Vestea mai bună e că nu trebuie să ai neapărat cardul, dat fiind că vorbim acum de-o mulțime de soluții alternative de plată. Astfel, la validator vei putea folosi telefonul sau ceasul, atunci când ai activată opțiunea de plată. Tariful va fi același, după ce va fi implementată soluția și pe alte linii: 1,3 lei pentru urban, 1,5 lei pe celelalte si 3,5 lei pe liniile expres.

„Pentru prima dată în România se utilizează validatoare contactless de ultimă generație, care au fost deja instalate pe autovehicule STB. Validările multiple pot fi realizate doar prin alegerea opțiunii dedicată, astfel că nu există riscul validărilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar. La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport cât și cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plată.”
Gabriela Firea Facebook într-o postare pe

Colaborarea STB și BCR a început în 2019, cu un contract pentru implementarea proiectului. Despre opțiunea asta se discuta încă din 2018. BCR și S&T România asigură implementarea soluției tehnice. Pentru asta utilizează validatoare de generație nouă instalate pe vehiculele din parcul STB SA (Otokar si Mercedes Hybrid), notează Start-up.ro. Extinderea soluției pe tot parcul de vehicule al STB se va realiza odată cu înlocuirea validatoarelor vechi. Sigur, poți oricând să folosești carduri Mastercard și Visa.

Altă modalitate de plată a călătoriei STB fără cartela clasică

Din ianuarie e activă soluția B-Pay. Aceasta a fost dezvoltată de către compania britanică de mobile ticketing Masabi în parteneriat cu Mastercard România și Unicredit Bank. Pentru a putea folosi aplicația ai nevoie, în primul rând, să-ți faci un cont, cu ajutorul adresei tale de mail. Apoi, va trebui să-ți introduci datele de pe card pentru a putea plăti biletul STB. După achiziționarea titlului de călătorie, acesta este valabil timp de 60 minute, doar pe linia pe care o selectezi.

De asemenea, ai posibilitatea să achiziționezi și abonamente. Prețurile pentru abonamente sunt următoarele: abonamente de o zi costă 8 lei, de șapte zile cosstă 17 lei, de 15 zile costă 25 de lei, iar cele lunare au un preț de 50 de lei.